Conservatorii cer PSD Cluj să rupă alianţa cu PNL, după tendinţa de la nivel naţional

de clujazi

Partidul Conservator Cluj a luat cunoştinţă cu stupoare de atitudinea agresivă şi acuzaţiile extrem de grave aduse de Partidul Naţional Liberal, prin vocea preşedintelui său, Crin Antonescu, la adresa Partidului Social Democrat, partenerul Partidului Conservator în alianţa PSD-PC-UNPR.

Venit la Cluj-Napoca cu ocazia lansării candidaţilor liberali din regiunea de Nord-Vest pentru Parlamentul European, discursul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, a stat sub semnul atacurilor la adresa foştilor colegi de guvernare social democraţi. Acesta a adus acuzaţii extrem de grave la adresa PSD și președintelui Victor Ponta, spunând că “esenţa şi singurul proiect al partidului condus de Victor Ponta este clientelismul, favoritismul şi corupţia”.

“Din păcate, organizaţia Cluj a PSD ignoră evidenţa, şi anume că PNL a ieșit din alianţa care a câștigat alegerile din 2012. Mai mult decât atât, PSD Cluj refuză să fie solidar în acţiunile şi politica partidului dictată la nivel central şi să ia atitudine faţă de organizaţia Cluj a PNL, preferând să continue o colaborare, probabil, bazată pe nimic altceva decât interesele personale comune.

Partidul Conservator Cluj remarcă faptul că au trecut atâtea zile de la discursul jignitor și umilitor al președintelui PNL ținut la Cluj la adresa PSD, iar organizația clujeană a PSD nu a reacționat în niciun fel. Coabitarea PSD Cluj – PNL Cluj și ignorarea aliaților electorali PC și UNPR obligă conservatorii clujeni la o regândire a viitoarelor poziționări politice locale. Esențial pentru Partidul Conservator Cluj este respectarea angajamentelor luate față de electoratul nostru. Interesele clujenilor sunt și interesele noastre, mai presus decât orice interese politicianiste de conjunctură”, declară preşedintele PC Cluj, Şerban Rădulescu.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.