Peste 100 de maghiari au luat parte, joi, la comemorarea celor căzuţi la revoluţia din 1956, împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice din Ungaria. Manifestarea a avut loc la monumentul din Cluj-Napoca dedicat revoluţiei, din Parcul Central.
Au participat la eveniment parlamentarii Mate Andras şi Laszlo Attila, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, consilierul judeţean Lörinczi Zoltán, viceprimarul Horváth Anna, consilierii locali Oláh Emese, Geréd Imre şi Csoma Botond, alături de Péter Eckstein-Kovács.
Printre cei care au depus coroane şi jerbe de flori la baza monumentului s-a aflat şi David Gyula, aplaudat puternic de către participanţi. El a fost condamnat atunci la 7 ani de închisoare, neputând astfel să asiste la naşterea celui de-al doilea copil al său.
“În octombrie 1956 de fapt n-a fost o surpriză pentru noi ce s-a întâmplat, pentru că de la moartea lui Stalin se simţea că se va schimba ceva şi evenimentele care au fost înainte arătau că poate să vină o lume democratică într-adevăr. În timpul revoluţiei la noi, în România nu era aceasă situaţie, care să arate că se vor întâmpla lucruri mai serioase. Cu toate acestea, au fost mulţi care s-au solidarizat, cei mai vizibili fiind la Timişoara şi la Bucureşti, care au pregătit o manifestare pe 4 noiembrie, chiar în ziua când s-a întâmplat invadarea Ungariei de către sovietici. Noi aici am reuşit la cimitirul Haszongard să ne adunăm pentru a ne manifesta simpatia faţă de cei care au căzut acolo.
Au rezultat retorsiuni din partea regimului Gheorghe-Dej, încă de a doua zi a vorbit de contrarevoluţie, a elaborat tot felul de minciuni legate de tendinţele revizioniste ale Ungariei şi în felul acesta retorsiunile au venit chiar din următoarele zile. Mai mulţi studenţi de la institutul de arte plastice de la Bolyai au fost arestaţi şi condamnaţi.
Eu am ajuns în martie arestat şi condamnat, alături de alţii, la 7 ani, şi am făcut până la ultima zi, pentru că eu aş fi fost iniţiatorul ieşirii de la cimitir. Nu era nevoie de organizare, era o acţiune încă de dinainte de revoluţie planificată, vizitarea cimiitrului şi vizitarea mormintelor scriitorilor, pe care le îngrijeam indiferent de revoluţie. Era ceva firesc ca la 1 noiembrie, de ziua morţilor, să ieşim la cimitire. Dar asta era la Securitate, era notat că a fost o acţiune şi trebuia să fie tras cineva la răspundere.
A ieşit apoi o mişcare mult mai mare, din partea studenţilor. Eu eram asistent atunci, proaspăt numit şi din septembrie 1956, la Bolyai, la Facultatea de Litere. Aveam 28 de ani, eram căsătorit, aveam o fetiţă, băiatul s-a născut după ce am fost arestat şi când am venit acasă am găsit un băiat gata să intre în şcoală.
Toate au trecut, nu spun că am uitat, dar partea dureroasă e scufundată undeva în adâncime şi nu prea mă răscolesc aceste evenimente, însă am avut parte de foarte frumoase momente de solidarizare cu colegii, mulţi dintre ei români”, relatează David Gyula.
