L-am găsit poposind într-o localitate din Sălaj. Tocmai ce îşi deshăma caii de la căruţă şi se pregătea pentru un popas de două zile. Nu e prima dată când ajunge în zonă şi deja s-a împrietenit cu vecinii care îl invitau la o „cofi”. Nu vorbeşte româneşte aproape deloc, limba sa maternă fiind franceza, iar ca „second language”, engleza.
Încropim imediat un dialog, semn că demult nu mai purtase o discuţie. E din anul 2008 pe drumuri. Atunci şi-a vândut toată averea din Franţa şi a pornit la trap prin Europa. „Vreo doi ani de zile am tot făcut formalităţi să primesc acceptul să traversez Europa, apoi Moldova şi Ucraina în gypsi car, (n.red. aşa îşi denumeşte căruţa cu coviltir specifică nomazilor)”. Acum a ajuns în România şi a vizitat deja Oradea, Sălajul, şi la Cluj-Napoca a fost pe la Aeroport să-şi aştepte soţia care îl mai vizitează.
Thierry, în vârsta de aproximativ 50 de ani, a fost soldat în armata Franţei, iar o dată cu pensionarea a reuşit să îşi îndeplinescă visul de a trăi în căruţă, precum rudele din partea tatălui. Tatăl său s-a născut într-o căruţă, dar pentru că era bun la şcoală a fost înrolat în armată şi având parte de o situaţie finaciară mai bună, a renunţat la a fi nomad. Thierry în schimb a rămas fascinat de viaţa rudelor din partea tatălui. Şi-a dorit foarte mult să fie un om liber, dar acum, după 5 ani de pelerinaj prin Europa, fără grija facturilor şi a altor necesităţi, spune că totuşi nu e chiar liber.
„Mulţi oameni cred că sunt liber, nu e adevărat: zilnic trebuie să mă îngrijesc de hrană şi apă pentru cei doi cai ai mei. Mâncarea pentru mine nu e o problemă, oamenii din satele în care poposesc mă invită zilnic să mănânc şi să beau pălincă”.
Aşa cum îi stă bine unei căruţe de ţigan, pe lângă cei doi câini de rasă, de el s-a ataşat şi un maidanez, pe care îl îngrijeşte cu drag şi care nu vrea nicicum să se lase de căruţă.
În ce priveşte căruţa, „piesa” este un modernă, probabil din acest motiv îi zice şi gipsy-car – este dotată cu o elice eoliană şi cu mai multe panouri fotovoltaice, care îi asigură energia electrică necesară pentru un bec şi un laptop. Tot în căruţă are şi cabină de duş, o masă de lucru, o bucătărie mică şi o sobă, care iarna îi este de mare folos.
Masa de lucru o foloseşte în special pentru a prelucra piele, este un fel de tăbăcar în timpul liber, face genţi şi haine din piele, dar mai mult pentru uz personal.
Românii – spune el – sunt oameni foarte primitori. Totuşi, a avut şi unele incidente, dar a preferat să plece când s-a simţit în pericol. Menţionează în schimb că „şi unii francezi sunt răi, aşa sunt oamenii”.
Suntem interesaţi de modul în care el este văzut de conaţionalii săi, însă ne răspunde mândru că acest stil de viaţă este invidiat în Franţa, unde toţi cetăţenii visează la libertate.
Dorinţa lui Thierry este să ajungă şi în Moldova, însă nu ştie cum, deoarece s-a interesat şi pentru a intra în ţară trebuie să-şi vândă căruţa şi caii, să treacă vama şi apoi liniştit le poate recumpăra, însă nu a găsit încă un om de încredere care să îl ajute cu această procedură.
Pentru a ajunge în România el a mai trecut prin Germania, Austria şi Ungaria. Din câte spune, aici va sta până în septembrie, apoi se va îndrepta spre o altă ţară unde se va aşeza peste iarnă.
