Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj- Napoca a semnat în data de 26 septembrie 2011, contractul de finanţare pentru reabilitarea Caminului 1 din Campusul Observator, proiect inaugurat astăzi.
Lucrările s-au ridicat la valoarea de 7,4 milioane de lei, dintre care 5 milioane de lei reprezintă asistenţă rambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, iar 2,4 milioane de lei sunt bani nerambursabili.
Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie, prin optimizarea calităţii structurilor de cazare pentru studenţi, pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene.
Numărul locurilor de cazare în cadrul Căminului 1 a crescut de la 486 la 507 locuri în urma mansardării şi a dotării căminului cu un lift pe faţadă.
Căminul este în stare de funcționare, urmând ca din data de 01 octombrie 2013 să se poată face cazări pentru studenți.