În prima zi a festivalului, cei care au ales să folosească transportul public au petrecut aproximativ 45 de minute în autobuze pentru a ajunge la destinație. Cu toate acestea, odată cu începerea concertelor mai importante, festivalierii se pot confrunta cu ore bune de călătorie spre și dinspre Cluj. Tarifele pentru aceste călătorii nu sunt de neglijat, o călătorie dus sau întors cu trenul sau autobuzul costând 35 de lei.
Un clujean ingenios a găsit însă o soluție pentru cei care nu au răbdare să piardă timp pe drum și vor să călătorească în lux: transportul cu elicopterul. Această cursă durează doar 15 minute, iar costul este de 150 de euro dus-întors. Elicopterul poate transporta doar 3 pasageri simultan, iar aceștia trebuie să aibă brățară de festival pentru a beneficia de acest serviciu exclusivist.
Această opțiune oferă festivalierilor o alternativă rapidă și confortabilă, evitând astfel aglomerația și timpul îndelungat petrecut pe drum.
,,Transport cu elicopterul în 15 min din Cluj către Electric Castle și retur! Cost 150 euro dus-intors.
Disponibil de joi până duminică de la ora 14:00 la ora 03:00.
Elicopterul circula doar cu câte 3 pasageri. S-au strans trei, a plecat și in 30 min poate reveni după următorii 3. Pasagerii trebuie sa aiba brata de intrare la EC. Elicopterul aterizează la 5 min de festival.
Bagaj maxim: un rucsacel cu minim necesar.”, a transmis clujeanul.
Viorel Dîrjan
Și cu SMURD gratis