Un număr de 239 de amendamente au fost depuse la proiectul de buget pe 2016, până vineri seară, iar dintre acestea 173 au fost admise în comisiile de specialitate, a declarat, pentru AGERPRES, senatorul Viorel Arcaș, președintele Comisiei de buget-finanțe.
„Față de anii trecuți, când aveam câte 12.000, acum avem 239 de amendamente depuse, din care 173 au fost admise în comisiile de specialitate, 47 respinse și 19 nediscutate. Din acestea, cele mai multe le regăsim la MDRAP și la Ministerul Transporturilor”, a precizat Arcaș.