Poliţiştii clujeni au aplicat o amendă contravenţională de 20.000 lei unui agent economic, care comercializa produse expirate şi sticle cu alcool, neprevăzute cu banderole de siguranţă.
Poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Cluj, la data de 6 februarie a.c., au efectuat un control de specialitate la punctele de lucru ale unui agent economic din Cluj-Napoca.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că societatea deţinea şi oferea spre comerciliazare produse alimentare (carne de pasăre, produse de panificaţie,etc.), care aveau termenul de valabilitate expirat, precum şi băuturi alcoolice (coniac, etc.), care nu aveau aplicate banderole de siguranţă.
Agentul economic, în baza celor constatate, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 20.000 de lei, conform prevederilor Legii 12/1990. Produsele care prezentau nereguli au fost retrase din comerţ de către reprezentanţii Oficiului pentru Protectia Consumatorului Cluj.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj continuă acţiunile de prevenire şi sancţionare a comerţului ilicit şi de prevenire a faptelor de evaziune fiscală, pentru a asigura comunităţii clujene un mediu economic şi concurenţial sigur, precum şi pentru a asigura virarea taxelor către bugetul de stat.