ClujAzi

Fii informat!

23 permise de conducere au fost reţinute ieri de poliţiştii rutieri

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi ieri pe principalele artere de circulaţie din municipiul Cluj-Napoca pentru fluidizarea circulaţiei, precum şi pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere, principale cauze generatoare a accidentelor rutiere grave.

Astfel, au fost aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile rutiere constatate şi au fost reţinute 23 de permise de conducere.

Totodată, poliţiştii au constatat 2 infracţiuni rutiere. Astfel, doi bărbaţi au fost depistaţi conducând autovehicule pe raza cartierului Someşeni, deşi nu posedau permis de conducere. Mai mult, unul dintre autovehicule era neînmatriculat. Cei doi sunt cercetaţi penal pentru infracţiunile rutiere comise.