ClujAzi

Fii informat!

24.382.000 de lei pentru modernizarea energetică a Spitalului Municipal Clujana

Primăria Cluj-Napoca a alocat în ședința de vineri, suma de 24.382.891 lei pentru eficientizarea energetică a corpurilor de clădire aparținând Spitalului Municipal Clujana. 85% din sumă va fi acoperită din fonduri europene, 13% din bugetul de stat, iar 2% va fi contribuția Primăriei.

”Astăzi s-a aprobat studiul de fezabilitate privind creșterea eficienței energetice a clădirilor de la Spitalul Municipal Clujana, care presupune investiții în pompe de căldură, panouri solare, practic în energii din resurse regenerabile, dar și anveloparea clădirii, schimbarea instalațiilor astfel încât confortul pacienților să crească. Vizăm atragerea de fonduri europene din Programul Operațional Regional, Axa 3”, a declarat Ovidiu Cîmpean, directorul departamentului Dezvoltare locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Prin proiect se dorește atingerea unui nivel minim de 10% din consumul total de energie primară care să fie realizat din surse regenerabile de energie.

Consilierul local Radu Moisin a declarat că investițiile realizate recent de către conducerea spitalului au făcut ca la concursurile de angajare să se prezinte tot mai mulți candidați.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *