Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, prin sprijinul acordat de către Consiliul Judeţean Cluj, continuă tradiţia desfăşurării de mitinguri aeronautice pentru clujeni. Cu ocazia aniversării a 81 de ani de aviaţie civilă în Cluj-Napoca, cetăţenilor li s-a pregătit un spectaculos miting aviatic, susţinut de piloţi din cadrul Aeroclubului României, reprezentanţi ai Forţelelor Aeriene Române şi ai Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului de Interne.
Mâine, 18 mai, între orele 09,30 și 14,00, mai multe avioane, elicoptere şi planoare vor survola deasupra Aeroportului.
La fel ca în anii trecuţi, mii de clujeni sunt aşteptaţi să ia parte la această adevărată întrecere în acrobaţii.
„Aeroclubul pregăteşte un program colorat şi variat cu ocazia acestui miting. Vom avea execuţii ale paraşutiştilor, care vor purta în aer un steag tricolor de dimensiuni foarte mari. În plus, dacă vremea ne ajută, vom participa şi cu un balon de aer cald”, a declarat George Rotaru, directorul Aeroclubului României.
Pentru a putea să facă faţă numărului mare de spectatori care vor dori să fie prezenţi la mitingul aviatic, RATUC a decis suplimetarea numărului de autobuze care circulă spre aeroport, pe linia 8.
Accesul la eveniment este gratuit şi se face începând cu ora 08,00.
Astăzi, membrii Aeroclubului României au efectuat o scurtă sesiune de antrenament în incinta aeroportului.