În această dimineață, 2 ofițeri, 16 subofițeri și 14 soldați de la toate detașamentele noastre au fost trimiși spre zonele afectate de inundații din județul Galați. Pompierii clujeni vor contribui la efortul comun al structurilor de intervenție din toată țara, în vederea minimalizării pagubelor produse de inundații.
De asemenea, pe parcursul zilei de miercuri, opt camioane din cadrul ISU Cluj, ISU Arad și ISU Bihor au încărcat materiale de la unul dintre depozitele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din județul Ilfov. Mai exact, este vorba despre 500 de paturi, 500 de saltele, 500 de perne, 500 de saci dormit, 1.000 fețe de pernă și 1.000 de cearșafuri. Acțiunea face parte dintr-o mobilizare rapidă și coordonată la nivel național, în scopul oferirii de ajutor umanitar și suport logistic pentru cetățenii din regiunile afectate de inundații.
Reamintim faptul că, în județul Galați acționează, în sprijinul salvatorilor din județ, aproximativ 1.000 de pompieri aparținând unităților subordonate IGSU.
Leave a Reply