ClujAzi

Fii informat!

3500 de clujeni au protestat împotriva corupției. PSD-ALDE-UDMR, asemuite cu un WC

Peste 3000 de clujeni au protestat, duminică seara, împotriva PSD, ALDE și UDMR, care susțin modificarea Legilor Justiției în varianta propusă de coaliția PSD-ALDE. Aceștia au adus în fața sediului PSD Cluj un closet pe care l-au vopsit cu spray de culoare roșie. WC-ul a fost purtat de manifestanți până în cartierul Gheorgheni, alături de inscripția ”PSD-ALDE-UDMR, Grup infracțional organizat”.

Protestatarii s-au adunat inițial pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, Ei au afușat și un mesaj către senatorii Vasile Ilea și Laszlo Attila, să nu susțină modificarea legilor justiției, altfel ”spuneţi adio unui nou mandat”.

La Monumentul Memorandiștilor s-a ţinut un moment de reculegere pentru începutul Revoluţiei din 1989, de la Timişoara.

Strada a fost ocupată complet de către manifestanți, care au precizat că se vor solidariza cu acțiunea de protest de mâine a magistraților clujeni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *