Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj, în perioada 28-29 septembrie a.c. poliţiştii clujeni au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive cu efective mărite şi controale complexe în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţul Cluj.
Cu ocazia derulării acţiunilor au fost suplimentate efectivele de poliţişti din dispozitivul curent pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în locuri publice, combaterea evaziunii fiscale, reducerea riscului rutier, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi pentru constatarea în flagrant a unor fapte penale.
În cele două zile, poliţiştii clujeni au aplicat 524 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 351 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 117 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 22 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 2 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 32 la alte acte normative.
De asemenea poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au depistat 19 făptuitori, fiind constatate în flagrant 16 infracţiuni. Au fost constatate 15 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi 4 de natură judiciară.
La nivel judeţean, poliţiştii au controlat 46 de unităţi comerciale, a fost identificat un autovehicul aflat în urmărire şi a fost depistată o persoană urmărită pe numele căreia era emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.