Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj, în perioada 15-17 august a.c., peste 500 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţ.
Poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au constatat 31 fapte penale, 11 la regimul circulaţiei rutiere, 7 de natură judiciară şi 13 de altă natură.
Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 884 sancţiuni contravenţionale, dintre care 642 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 119 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 85 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 38 la alte acte normative.
Pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii rutieri au reţinut în această perioadă 37 permise de conducere şi au retras 15 certificate de înmatriculare auto.