ClujAzi

Fii informat!

Dosar pentru comercializarea de CD-uri fără fonogramă

În această săptămână, efective  aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj au organizat acţiuni punctuale în mai multe zone din  municipiul Turda, pentru prevenirea şi combaterea unor fapte antisociale.

În cadrul  acestor acţiuni, jandarmii clujeni au surprins un bărbat, în parcarea unei benzinării, în timp ce încerca să comercializeze aproximativ 17 CD-uri fără fonogramă.

Acestuia, Augustin M.(38 de ani), domiciliat în municipiul Turda, i-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de oferire, distribuire, deţinere ori depozitare sau transport, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum şi deţinerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice.

Dosarul cu actele premergătoare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.