ClujAzi

Fii informat!

6 licențe de traseu au fost acordate în timpul sedintei ordinare a Consiliului Judetean Clujean

În cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Judetean Clujean, a fost aprobat proiectul privind atribuirea a șase licenţe de traseu pentru servicii de transport public judeţean de persoane prin curse regulate.

Membrii Consiliului s-au întâlnit pentru a discuta planul ordinii de zi care cuprindea 16 proiecte înaintate către aprobare. Unul dintre punctele importante în cadrul sedinței a fost aprobarea eliberării a 6 licențe de traseu operatorilor de transport public județean care efectuează curse tur-retur într-un program bine stabilit.

Licențele de traseu vor fi eliberate pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a contractului încheiat cu beneficiarul sau cu cel care a angajar transportul, dar nu mai mult de trei ani și în număr egal cu cel al autovehiculelor necesare efectuării traseului.

Printre beneficiarii aprobării licențelor au fost: COMEMCO IMPEX S.R.L., OTTO PERS TRANS S.R.L., PRODAN TOUR S.R.L., SAFE TOUR S.R.L.

Licențele vor fi eliberate după achitarea taxei stabilite la caseria instituției.

Mărcuș Ancuța

student Jurnalism

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *