Înarmaţi cu multă determinare şi curaj, tinerii clujeni s-au lansat în număr mare în mediul de afaceri românesc, în ciuda timpurilor dificile din punct de vedere economic. Astfel, pe parcursul anului trecut, judeţul Cluj s-a aflat pe locul al doilea la nivel naţional ca număr de SRL-D-uri (societăţi debutante) înmatriculate, 669 firme, situându-se dupa Bucureşti, unde au fost înmatriculate 720 de SR-D–uri.
Potrivit directorului Oficiului Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie (OTIMMC) Cluj, Mircea Miheştean (foto), nu s-au observat afaceri de nişă demarate de către tinerii clujeni, activităţile pentru care s-a solicitat finanţare cel mai frecvent fiind cele de reparaţii şi întreţineri auto, cât şi activităţile de înfrumuseţare şi întreţinere corporală.
În 2012, AIPPIMM a gestionat prin OTIMMC Cluj două programe cu finanaţare de la bugetul de stat, care presupun înfiinţarea de noi societăţi comerciale: Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microintreprinderilor de către intreprinzătorii tineri şi Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare START.
În ceea ce priveşte Programul pentru stimularea tinerilor intreprinzători au fost înfiinţate în judeţul Cluj, din februarie 2011 până în ianuarie 2013, 669 de SR-D–uri de către tinerii până în 35 ani care nu au mai avut calitatea de acţionar, asociat în alte societăţi comerciale. Dintre aceştia în anul 2011 au aplicat la program 109 firme, iar în 2012, 182 firme. În anul 2012 pe acest program au fost finanţate 169 firme, suma totală acordată fiind de 5.428.058 lei.
În anul 2012, în cadrul Programului START s-au înscris 100 firme la nivelul judeţului Cluj, 19.15% din totalul de 522 firme înscrise la nivel naţional. Dintre aceştia au încheiat contracte de finanţare 46 firme la nivelul judeţului Cluj, 25% din totalul de contracte încheiate la nivel naţional (184 contracte încheiate la nivel naţional). În prezent, pe acest program au fost plătite 32 firme cu suma de 2.893.738,34 lei.
„Dintre toate judeţele gestionate de OTIMMC Cluj (Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud) Clujul înregistrează creşteri semnificative în accesarea de programe. Astfel, în anul 2012, pe acest program la nivelul Judetului Cluj s-au încheiat 128 contracte, 17.46% din totalul de 733 contracte încheiate la nivel naţional. La nivel de Bucureşti au fost încheiate doar 50 contracte, în Judetul Constanţa – 52 contracte, iar judetul Timiş – 76 contracte”, a declarat Miheştean pentru ClujAzi.ro.
Cel mai accesat program derulat de AIPPIMM a fost Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă. La nivel naţional s-au înscris pentru acest program 1.295 firme, bugetul alocat fiind de 17.000.000 lei, suficient pentru un număr de 170 beneficiari.
Propuneri pentru 2013
La sfârşitul lunii februarie, OTIMMC Cluj a organizat o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiilor patronale şi cu mediul de afaceri din judeţul Cluj pentru a discuta programele cu finanţare guvernamentală care vor fi lansate în 2013, cât şi propuneri de modificare/îmbunătăţire a acestora, astfel încât acestea să se plieze pe nevoile reale ale mediului de afaceri.
Programele propuse pentru 2013 sunt următoarele: Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microintreprinderilor de către intreprinzătorii tineri; Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare start; Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul intreprinderilor mici şi mijlocii; Programul naţional multianual pe perioada pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului; Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; Programul Mihail Kogălniceanu pentru intreprinderi mici şi mijlocii; Programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri.