ClujAzi

Fii informat!

8.800 de ţigări de contrabandă, depistate într-un tren de poliţiştii clujeni

Circa 8.800 de ţigarete, transportate ilegal cu trenul pentru a fi comercializate în judeţul Timiş, au fost depistate de poliţiştii clujeni.

La data de 15 ianuarie a.c., ora 10:20, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj au acţionat pe trenul care circula pe relaţia Iaşi-Timişoara Nord, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale săvârşite în mijlocul de transport în comun.

În acest context, au depistat un bărbat, de 24 de ani, din judeţul Maramureş, care deţinea şi transporta cu trenul 44 de cartuşe, pentru a le comercializa pe raza judeţului Timiş. Acestea proveneau din Ucraina şi purtau timbre care le scutea de acciză, întrucât erau destinate duty free-urilor.

Cele aproximativ 8.800 de ţigarete au fost ridicate în vederea luării măsurilor legale.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul vamal al României.