Consiliul Național al Elevilor din România s-a întrunit în aceste zile, la Cluj-Napoca, pentru a dezbate statutul elevilor și pentru a definitiva un nou statut al organizației.
La eveniment au luat parte și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, alături de primarul Emil Boc și consilierul ministrului Educației, Remus Pricopie, Albert Craiu.
Ministrul Pricopie s-a alăturat conferinței de la Cluj prin intermediul videoconferinței, de la aeroportul din Helsinki.
Iulia Miron, președintele Consiliului Național al Elevilor, și-a îndemnat colegii să rămână în România pentru a schimba societatea așa cum își doresc, în loc să plece în străinătate.
Adunarea generală a elevilor își propune să lucreze la statutul elevilor, cu drepturile și obligațiile acestora, precum și la un nou statul al Consiliului Național al Elevilor.
Cu această ocazie, Horea Uioreanu i-a îndemnat pe elevi să pună presiune mai mare pe autoritățile locale și județene în vederea obținerii de parteneriate prin care elevilor să le fie oferite facilități pentru că aceștia sunt viitorii votanți ai României, și autoritățile sunt conștiente de acest lucru.
Emil Boc a lansat încă de astăzi o invitație reprezentanților elevilor, de a lua parte la evenimentele desfășurate la Cluj cu prilejul anului Capitalei Europene a Tineretului în 2015.
„Cu siguranță dumneavoastră veți fi viitorii miniștri și secretari de stat ai României, promotorii democrației, pentru că nu pierdeți vremea cu altceva”, a declarat primarul în discursul inaugural al conferinței desfășurată la Cluj-Napoca.