„Vorbim despre o industrie care poate să combine multiple efecte pozitive pentru economia României, respectiv crearea a mii de locuri de muncă durabile pentru o perioadă de 25 de ani, un cost mai scăzut cu 30-50% al agentului termic pentru cetăţeni, un mediu mai curat, companii mai competitive, independenţă energetică la nivel local, sute de milioane de euro din investiţii străine directe. Toate acestea sunt câteva dintre efectele investiţilor ‘Bio’, în timp ce mai mult de jumătate din bugetul investiţiei rămâne în mâinile românilor”, a declarat Papageorgiadis.
România are în derulare proiecte operaționale bio de peste 40 de MW, la ora actuală : „Lăsând la o parte problemele şi provocările cu care ne confruntăm, avem deja mai mult de 40 MW de proiecte operaţionale şi multe alte proiecte de biomasă dezvoltate. Vom lucra împreună cu Guvernul României pentru a introduce categoria ‘neproductiv’ pentru terenurile agricole, pentru a promova toate investiţiile sănătoase şi pentru a explica avantajele lor cetăţenilor”, a explicat şeful ARBIO.
De asemenea acesta a mai precizat că Biogazul reprezintă un sector care ar reduce semnificativ costurile la agentul termic, iar în acest fel fermele și fabricile pot deveni mai competitive.
„Biogazul transformă o problemă într-o soluţie. Fabricile şi fermele devin mai competitive, îşi cresc profitabilitatea, angajează mai mulţi oameni şi rezolvă principala lor problemă, cea a deşeurilor. De asemenea, municipalităţile pot să-şi rezolve problemele deşeurilor, fără să fie necesar să utilizeze banii de la bugetul de stat. Investiţiile de tipul ‘Energie din Deşeuri’ reprezintă pentru ei sute de locuri de muncă, scăderea cu 30-50% a costului cu agentul termic pentru cetăţenii săi”, a arătat Ilias Papageorgiadis.
ARBIO a fost înfiinţată în anul 2012 şi reuneşte întreaga industrie Bio din România din domeniul energiilor regenerabile, incluzând: Biomasă, Biogaz, Energie din deşeuri, Digestie anaerobă, Biodiesel, Bioetanol, Reciclare, cât şi domeniile asociate industriei de profil.
Foto: bioo.ro