Împreună cu reprezentanții legali ai Daimler AG, ministrul Dan Șova a semnat luni la Palatul Victoria acordul investiţional între Guvern şi constructorul german Daimler care va servi segmentul de vârf al cererii în cutii de viteze și componente ale sistemelor de transmisie ale Mercedes.
Dan Șova, a asigurat delegația germană că Guvernul României, va depune eforturi considerabile pentru asigurarea unui climat investițional adecvat, astfel încât compania să își poată dezvolta investiția în cele mai bune condiții.
Contructorul auto german Daimler a anunțat în aprilie că intenționează să construiască o uzină în România.
„Extinderea capacităţilor noastre de producţie pentru a include noi locaţii de asamblare de cutii de viteze este concepută să se adauge capacităţilor noastre existente. Obiectivul nostru este să acoperim cererea mare a clienţilor cu o şi mai mare flexibilitate”, a informat la vremea respectivă, într-un comunicat, Andreas Renschler, membru în Consiliul de Administraţie al Daimler.
De asemenea, în funcţie de obţinerea sprijinului Guvernului român, grupul Daimler a informat că intenţionează să înceapă producţia unei noi cutii de transmisii automate la Sebeş, din 2016.