“Rata de absorbţie a fondurilor europene şi, implicit, valoarea fondurilor atrase de România au crescut cu 32% în acest an faţă de sfârşitul anului trecut. Totodată, rata de absorbţie este în prezent dublă faţă cea înregistrată la sfârşitul lunii aprilie 2012, fapt care demonstrează că măsurile adoptate în aceasta perioadă de Guvernul României au avut impact. Ministerul Fondurilor Europene şi celelalte instituţii ale statului român implicate în utilizarea banilor europeni vor continua să implementeze toate măsurile necesare pentru a asigura accelerarea ratei de absorbţie a fondurilor UE“, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Comisia Europeană a rambursat noi fonduri în valoare de 155 de milioane de euro României. Suma a fost încasată prin intermediul a 3 programe: Programul Operaţional Sectorial Mediu – peste 116,4 milioane de euro, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – peste 37,7 milioane de euro, respectiv Programul Operaţional Asistenţă Tehnică – aproximativ 0,7 milioane de euro.