România a acceptat, prin Tratatul de aderare la UE, clauza referitoare la liberalizarea terenurilor, cu obligaţia ca, de la 31 decembrie 2013 să liberalizeze piaţa terenurilor agricole. Decurge astfel termenul de 1 ianuarie 2014, de la care avem obligaţia să ridicăm orice restricții pentru achiziționarea de către străini a terenurilor agricole de pe teritoriul României. Pe de altă parte, Banca Mondială arăta încă din 2010, într-un raport de specialitate, că procesul de acaparare a terenurilor agricole, la nivel mondial, este foarte puternic şi continuă progresiv, comunităţile având nevoie de mijloace juridice şi instituţionale puternice de limitare a fenomenului şi de protecţie impotriva sa. Îngrijorarea, potrivit Băncii Mondiale, se referă la posibila pierderea a suveranităţii alimentare, în acest context.
Potrivit unor studii de specialitate, în acest moment, România, care este a cincea ţară ca suprafaţă agricolă de pe continent, este totuşi pe primul loc în Europa la teren arabil deţinut de străini. În acelaşi timp, preţurile terenurilor agricole din România sunt printre cele mai scăzute din Europa. Riscăm așadar, printr-o liberalizare totală şi bruscă, să ne confruntăm cu un fenomen masiv de acaparare a terenurilor agricole autohtone de către străini. În literatura de specialitate, fenomenul a fost denumit „land-grabbing”, şi, ca să vă puteţi face o imagine despre dimensiunea sa la nivel global, pot să vă spun că în ultimii ani au fost anunţate tranzacţii internaţionale ale terenurilor agricole pentru 45 de milioane ha, în condiţiile în care, înainte de 2008, aveau loc tranzacţii pentru 4 milioane ha pe an.
„Vreau să mă fac cât se poate de bine înțeleasă: investițiile străine în agricultură nu sunt, în sine, un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze, atâta timp cât ele se supun unui principiu simplu: acela al înţelegerii că terenul agricol reprezintă capacitatea unei țări de a-și asigura securitatea alimentară. În acest moment, România încă nu dispune de mecanismele necesare pentru a bloca abuzurile și efectele negative pe care le-ar avea liberalizarea achiziției de terenuri agricole de către străini, şi, în acelaşi timp, nu are nici o strategie clară şi durabilă pentru a încuraja achiziţia şi investiţiile autohtone în agricultură.
Majoritatea ţărilor care au dorit să-şi protejeze suveranitatea alimentară au ales soluţii gândite pe termen lung. Unele au ales să plafoneze suprafeţele agricole care pot fi deţinute de străini, altele au creat instituţii de control şi avizare a acestui tip de tranzacţii, altele au limitat perioadele de concesiune sau arendă a terenurilor de către străini. Majoritatea statelor care se confruntă cu această problemă au ales, de asemenea, să îşi încurajeze producătorii autohtoni să se implice în aceste tipuri de achiziţii.
Situația cu care se confruntă România nu este una specifică doar țării noastre. Multe alte state din interiorul sau din afara Uniunii Europene au trecut prin dezbaterile pe care le avem noi astăzi și au adoptat diferite soluții. Dacă alegem să ne uităm nu departe de noi, la un stat a cărui dezvoltare economică o apreciem, Polonia, putem constata că are una din cele mai restrictive piețe funciare, şi cu toate că liberalizarea acesteia va avea loc de-abia la nivelul anului 2017, există deja discuții foarte serioase cu privire la mijloacele de prevenire a efectelor negative pe care le-ar putea avea acest proces. Totodată, multe alte state care au aderat la Uniunea Europeană în valul 2004, printre care menționez Ungaria, Cehia, Slovacia sau țările baltice, au solicitat și au obținut prelungirea perioadei de limitare a vânzării de terenuri către nerezidenți.
Acum, există voci care încearcă să diminueze îngrijorările și să ironizeze semnele de întrebare pe care în mod firesc ni le ridicăm. Însă trebuie să admitem că liberalizarea achiziţiei terenurilor agricole este o temă de siguranţă naţională, mai ales în lumina datelor prezentate până acum. Tocmai de aceea consider că nu putem aştepta începutul anului 2014 fără un context general care să ne garanteze că vom avea de câştigat pe termen lung din măsura impusă.
Potențialul agricol al României este unul bine cunoscut în afara granițelor, iar contextul economico-social prin care trecem nu face decât să favorizeze creșterea în amploare a efectelor negative ale liberalizării funciare, fără o strategie proprie de fructificare a acestui potenţial”, a declarat Aurelia Cristea în plenul Camerei Deputaţilor.
