ClujAzi

Fii informat!

PSD Cluj: Referendumul lui Traian Băsescu este o acţiune pur demagogică

În timp ce premierul României, Victor Ponta a fost prezent la o serie de întâlniri cu oficiali ai Germaniei și Slovaciei precum şi cu investitori, în cadrul cărora şeful Guvernului român a făcut un puternic lobby în favoarea României, prezentată ca loc atractiv pentru investiţii, Traian Băsescu se întoarce la jocurile pur demagogice care l-au consacrat.remus lapusan

„Președintele Traian Basescu nu are nicio intenție reală ca România să aibă Parlament unicameral și 300 de parlamentari, acțiunea sa fiind pur demagogică și cu scop electoral. Dacă Traian Băsescu și PDL ar fi dorit într-adevar reducerea numarului de parlamentari, nu ar fi contestat legea votată anul trecut de USL, inițiata de Victor Ponta și Crin Antonescu, prin care numărul deputaților era redus la 300. În schimb, acțiunile lor au dus la formarea unui Parlament supradimensionat, ca urmare a defectelor legii electorale actuale”, a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

PSD Cluj consideră că Romania are nevoie de Parlament bicameral, înseamnând mai multe dezbateri și un filtru în plus pentru controlul legilor.