USL transformă Constituţia în hârtie igienică. PDL va sesiza Comisia de la Veneţia pentru cenzurarea voinţei poporului, exprimată prin referendum

de admin

Senatorul clujean Alin Tişe a anunţat astăzi că la nivelul conducerii PDL s-a luat decizia de a sesiza Comisia de la Veneţia în legătură cu paragraful introdus în propunerea pentru modificarea Constituţiei, potrivit căruia Parlamentul poate decide să nu fie demarat un referendum, chiar dacă acesta este susţinut cu peste 250.000 de semnături.alin tise pdl

“USL a transformat Constituţia într-o hărtie igienică pentru Ponta şi Antonescu. USL încalcă referendumul din 2009, încalcă Constituţia României, încalcă statul de drept şi am să dau trei argumente care susţin acest punct de vedere. Articolul 2 din Constituţie prevede că suveranitatea poporului se exercită şi prin referendum, iar la un alt aliniat, tot Consituţia prevede că nimeni nu poate exercita de unul singur sau ăn grup suveranitatea în nume propriu. Asta înseamnă că nimeni nu poate să încalce suveranitatea poporului, exprimată prin referendum. Refuzul USL de a prinde în textul constituţional ceea ce populaţia a decis prin referendum înseamnă o încălcare a acestui articolul. Parlamentul nu poate să decidă dacă respectă suveranitatea poporului, este obligat să respecte suveranitatea poporului. Al doilea argument care susţinea afirmaţia conform căreia USL transformă Constituţia într-o hârtie igienică pentru Ponta şi Antonescu, respectiv că USL încalcă statul de drept este faptul că USL încalcă Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia, care stabileşte explicit că orice persoană poate, fără să fie cenurată de nicio autoritate a statului, să-şi exercite dreptul la referendum, participând la un astfel de demers. Astăzi asistăm la o modificare a Art 90 din Constituţie, prin care se spune că cetăţenii României nu pot să organizeze singuri un referendum, chiar dacă 250.000, două milioane sau mai mulţi, decât dacă Parlamentul este de acord cu acest lucru, printr-o Hotărâre.  Acum, dacă vă uitaţi la Art. 90 în modificarea deja votată şi aprobată de cei de la USL, se spune explicict că şi în situaţia în care există minim 250.000 de români care vor referendum, tot Parlamentul decide dacă se face sau nu referendum. Comisia de la Veneţia spune clar că nicio autoritate a statului nu poate să se interfereze în dreptul cetăţenilor de a organiza un referendum”, a declarat Alin Tişe.

PDL va face în acest sens o sesizare către Comisia de la Veneţia pentru a cere un punct de vedere oficial cu privire la acest “atac fără precedent la adresa democraţiei”.

“Suveranitatea unui popor nu poate fi negociată indiferent dacă acel partid politic are 20% sau majoritate de 70% în Parlament. Acceptarea acestei prevederi înseamnă că suveranitatea poporului o exercită numai Parlamentul. Dacă cenzurezi cetăţenii României, obligându-i să obţină şi o Hotărâre de Parlament pentru organizarea acestui proces, înseamnă că singura autoritate care exercită suveranitate poporului este Parlamentul, ceea ce este un act profund nedemocratic”.

Potrivit senatorului clujean, PDL a solicitat eliminarea acestui amendament în Comisia de revizuire a Constituţiei, “dar pentru cei de la USL, Constituţia a devenit o monedă de schimb pentru Ponta şi Antonescu, pentru a-şi împărţi România şi pentru a-şi trasa sarcinile în viitoarea reconfiguraţie instituţională a României”.

Când va ajunge în plenul Parlamentului propunerea aceasta de modificare a Constituţiei, PDL îşi va susţine din nou amendamentele.

“Urmare a demersurilor pe care le vom face la Comisia de la Veneţia, şi vom solicita în baza Codului de bune-practici să se poziţioneze asupra a ceea ce se întâmplă în România, considerând că prin aceasta se refuză o prevedere constituţională, USL se poziţionează în afara cadrului constituţional şi vom sesiza în acest sens toate organismele europene abilitate pentru a determina USL-ul să renunţe la acest atat la statul de drept. Acelaşi atac l-a iniţiat USL la adresa statului în urmă cu un an şi jumătate, când pentru referendumul de suspendare a preşedintelui au modificat regulile jocului în timpul jocului deşi chiar şi pentru aceste modificări era nevoie de un referendum. S-au încălcat şi atunci normele de bune practici ale Comisiei de la Veneţia, care spune explicit că nicio ţară nu poate să modifice regulile referendumului decât dacă populaţia este de acord cu acest lucru, tot prin referendum”.

“Premierul Ponta s-a întâlnit recent cu cancelarul Germaniei şi a dat asigurări Angelei Merkel că va respecta statul de drept, însă prin cenzurarea dreptului populaţiei de a organiza referendum atunci când doreşte, este săvârşit un act profund nedemocratic, prin care USL se substituie drepturilor poporului. Nu poţi să faci acest lucru chiar dacă spui că tu reprezinţi poporul”, a încheiat Tişe.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.