Băsescu: Am discutat cu Ponta despre miniştrii cu dosar penal, şi mi-a spus că lucrurile se vor rezolva

de clujazi

Invitat în emisiunea După 20 de ani, de la postul ProTv, preşedintele ţării, Traian Băsescu, a discutat astăzi despre mai multe probleme de actualitate, printre care amintim: mecanismul MCV, privatizările, pactul de coabitare cu premierul, revizuirea Constituţiei, referendumuri, acordul cu FMI şi Mişcarea Populară.Traian Basescu, Emil Boc, foto- Otilia Muresan (1)

Referitor la concluziile rapoartelor MCV, preşedintele crede că în luna decembrie se va obţine un rezultat bun dacă Guvernul rezolvă toate punctele negative care i-au fost prezentate pe acest domeniu.

Guvernul trebuie să le rezolve “inclusiv pe cele care vizează miniştrii cu dosar penal în instanţă, care trebuie să plece din Guvern. Am vorbit cu premierul despre acest lucru acum vreo 3 săptămâni şi mi-a spus că lucrurile se vor rezolva”, a declarat Traian Băsescu.

Pentru lipsa unei acţiuni concrete în acest sens, preşedintele statului consideră că sunt responsabile “nişte sensibilităţi politice” în cadrul USL.

“Se pare că liberalii ţin foarte mult la Fenechiu în Guvern”, a adăugat Traian Băsescu.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.