PDL Cluj consideră că la USL este o modă nedeclararea salariilor obţinute în anul precedent. În concret, doamnele Ioana Borza şi Anca Mureşan, ambele având funcţia de consilier local a USL în Consiliul Local Cluj-Napoca, nu şi-au făcut publice salariile câştigate la cele două societăţi unde îşi desfăşoară activitatea.
PDL Cluj le solicită celor două doamne să îşi susţină public poziţia cu privire la nerespectarea legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi solicită ca organele competente să se sesizeze şi în acest caz, la fel ca în cazul preşedintelui PSD Cluj, Remus Lăpuşan.
Consilierii locali şi-au trecut în declaraţia de avere faptul că lucrează la unele firme private, însă în dreptul salariului şi-au trecut menţiunea „confidenţial”.