ClujAzi

Fii informat!

Cel puţin 16 morţi într-un atac asupra unei reuniuni a susţinătorilor lui Mohamed Morsi la Cairo

Şaisprezece persoane au fost ucise în noaptea de marţi spre miercuri, când bărbaţi neidentificaţi au atacat o reuniune a susţinătorilor preşedintelui egiptean Mohamed Morsi la Cairo, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

„Şaisprezece persoane au fost ucise şi alte 200 rănite într-un atac împotriva unei manifestaţii de susţinere a preşedintelui Morsi în apropiere de universitatea din Cairo”, a anunţat televiziunea oficială, citând ministerul.

În alte zone din Cairo, şapte persoane au fost ucise marţi în timpul ciocnirilor între susţinătorii şi opozanţii preşedintelui islamist din cartierul Gizeh (sud), soldate, de asemenea, cu zeci de răniţi, dintre care unii loviţi grav de gloanţe, au anunţat surse medicale pentru AFP.