Proaspăt ales preşedinte al Partidului România Mare, în cadrul unui congres naţional desfăşurat la Alba Iulia, fostul primar al Clujului şi senator Gheorghe Funar, îşi propune să obţină 5 posturi de europarlamentar la următroarele alegeri.
Acesta a declarat ieri că o dată cu înlăturarea lui Corneliu Vadim Tudor din fruntea partidului, foarte multe personalităţi, chiar şi dintre actualii parlamentari, sunt pregătite să reia lupta politică alături de partid.
Funar spune că nu doreşte să candideze în cadrul europarlamentarelor deşi sunt tentante sumele mari de bani care i-ar putea intra pe mână, fiind mai degrabă preocupat de reorganizarea PRM.
Potrivit acestuia, fostul preşedinte, Vadim, a făcut tot ce i-a stat în putere să facă de râs politica naţională a partidului, în special prin ieşirile exagerate din cadrul unor emisiuni mondene.
Corneliu Vadim Tudor a contestat în instanţă înlăturarea sa din fruntea partidului şi a organizat un alt congres naţional pentru excluderea lui Funar din PRM.
Fostul primar al Clujului spune că la congresul lui Vadim au luat parte maxim 400 de persoane – capacitatea sălii închiriate -, la nivel naţional fiind invitaţi telefonic să participe doar 250 de membri PRM. Totodată, Funar spune că la congresul lui Vadim s-a votat fără buletine de vot, lucru care contravine statutului partidului.