În perioada 15 iulie – 2 august comisarii Protecţiei Consumatorilor Cluj au desfăşurat o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor din fructe.
Controlul a fost efectuat la un număr de 40 operatori economici, la 34 dintre aceştia fiind semnalate deficienţe. Cu ocazia controlului au fost verificate 20.341 litri băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri, cantitatea identificată cu abateri reprezentând 6.229 litri.
“Au fost oprite definitiv şi retrase de la comercializare 63 de litri de băuturi răcoritoare, sucuri, nectaruri de fructe, în valoare de 983 lei. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare 5.016 litri băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri în valoare de 23.890 lei. Au fost aplicate 40 sancţiuni contravenţionale din care 35 amenzi în valoare de 72.000 lei şi 5 avertismente”, au declarat reprezentanţii instituţiei.
În unele cazuri, data durabilităţii minimale declarată de producător a fost depăşită cu până la 30 de zile. Alte nereguli prevăd neindicarea tratamentului termic la care a fost supus produsul, nemenţionarea naturii produsului, lipsa etichetării nutriţionale, înscrierea incorecta a datei durabilităţii minimale, neafişarea preţurilor, nerespectarea condiţiilor de depozitare prevăzute de producători la comercializarea băuturilor răcoritoare şi a sucurilor, precum şi a nectarurilor din fructe, acestea fiind păstrate, expuse la comercializare fie sub acţiunea directă a razelor solare sau direct pe pavimentul neigienizat, existând riscul real al impurificării şi chiar contaminării alimentelor.