Începând cu data de 01 septembrie 2013, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus eliberarea din funcţia de şef al Poliţiei oraşului Huedin a comisarului şef de poliţie Rus Augustin şi mutarea într-o funcţie de execuţie în cadrul instituţiei, urmare deficienţelor constatate cu ocazia controlului derulat de ofiţeri din cadrul inspectoratului la unitatea de poliţie mai sus menţionată.
Acesta este acuzat că ar fi apărat mafia lemnului din zona Huedin şi că ar fi ignorat mai multe nereguli petrecute sub conducerea sa.
În perioada următoare vor fi demarate activităţi pentru ocuparea prin concurs a funcţiei de şef al Poliţiei oraşului Huedin, în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.