Naţiunile Unite au primit cererea Siriei de aderare la Convenţia Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, anunţă purtătorul de cuvânt al ONU.
„În urmă cu câteva ore, am primit un document din partea Guvernului sirian în vederea aderării la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice; analizăm cererea”, a declarat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, Farhan Haq.
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat joi că intenţionează să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic sirian, conform unui interviu acordat unui post de televiziune rus. „Siria va trimite Naţiunilor Unite documente, în vederea semnării unui acord privind armele chimice”, a declarat liderul sirian.
Siria anunţase de marţi că este pregătită să prezinte arsenalul chimic comunităţii internaţionale şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament, fără însă a vorbi de distrugerea armamentului neconvenţional. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală.