Joi, 12 septembrie 2013, a fost finalizată tranzacția Auchan- Real vizând achiziția a 20 de hipermarketuri Real în România, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între Grupul Auchan și Metro Group și a validării primite din partea Consiliului Concurenței din România la sfârșitul lunii iulie.
„Este un moment de mare semnificație în viața și istoria Auchan România! Convergența celor două companii este o oportunitate extraordinară care ne va permite să ne consolidăm și să creăm valoare pentru toţi: pentru clienţi, prin susţinerea puterii lor de cumpărare, pentru angajaţi, prin crearea de locuri de muncă şi dezvoltare profesională, pentru furnizori şi pentru producătorii români, printr-o prezenţă largă de distribuţie pe întreg teritoriul ţării dar şi pentru comunitate, în calitate de companie responsabilă.
Calendarul nostru este unul ambițios, dorim să realizăm convergența celor 20 de magazine și trecerea sub marca și comerțul Auchan în mai puțin de un an. Prioritățile noastre, în această perioadă, sunt: integrarea celor 5000 de noi colaboratori, oferind fiecărui colaborator șansa la reușită, cucerirea și fidelizarea de noi clienți, propunându-le un comerț bazat pe discountul generalizat, cu o gamă vastă și pertinentă de produse de calitate, ieftine și la cele mai mici
prețuri și construirea unei companii lider și responsabile.”