ClujAzi

Fii informat!

Tişe: USL dă un nou tun românilor prin Codul Rutier. PDL se pregăteşte să îl atace la Curtea Constituţională

Senatorul clujean Alin Tişe a consideră că noul Cod Rutier reprezintă un nou tun pe care USL îl dă românilor. Mai mult, ministrul Internelor din guvernul din umbră al PDL anunţă că democrat-liberalii vor ataca prevederile USL-ului la Curtea Constituţională, pentru că astfel se încalcă dreptul la muncă al şoferilor profesionişti.

„Codul Rutier, care ar trebui să reglementeze situaţia pe drumurile publice, se transformă întrun cod fiscal. Cum poţi tu, ca român, să plăteşti o amendă de 2.000 de euro la un salar de 800 de lei?  Zi de zi românul este impozitat suplimentar, nemaivorbind că se încalcă dreptul constituţional la muncă. Aceste sancţiuni trebuie să fie progresive şi în concordanţă cu veniturile românilor şi cu gravitatea faptei. Considerăm că actualul Cod Rutier este bun şi că cei care greşesc trebuie să fie traşi la răspundere, însă nu există niciun studiu care să ne arate că mărirea menzilor duce la reducerea accidentelor grave. Ce justifică mărirea amenzilor? Numărul de maşini a crescut mult, dar numărul de accidente grave a scăzut raportat la această creştere. Nu este justificată nici o lege pentru „copiii de bani gata”, cum am auzit la cei de la Putere. Câţi „copii de bani gata” are România? Nu este necesar un nou Cod Rutier. Oricum, considerăm că trebuie să fie pus accent în această dezbatere şi pe responsabilitatea statului şi a guvernului, care trebuie să fie preocupat de infrastructura rutieră, de semnalizarea necorespunzătoare a şoselelor, şi de alte prevederi europene care deocamdată au fost ignorate, cum sunt vulnerabilităţile fizice la mijloacele de transport, categorie în care se află  bicicliştii sau motocicliştii”, a declarat senatorul Alin Tişe.

Parlamentarul PDL atrage atenţia şi asupra faptului că există o mare posibilitate ca amenzile uriaşe să nu poată fi achitate de cei sancţionaţi, iar acestea se transformă în venituri neîncasate pentru primării, lucru care poate influenţa sumele defalcate cuvenite de la bugetul central pentru primăria respectivă.

Totodată, din moment ce românul de rând nu va avea resursele necesare pentru acoperirea amenzilor de mii de euro, Finanţele vor trece la executarea silită a bunurilor şi proprietăţilor respectivilor cetăţeni.