Municipiul Cluj-Napoca a celebrat astăzi, alături de întregul judeţ, eliberarea teritoriului de sub ocupaţia horthystă, care a însemnat atrocităţi fără precedent comise la adresa românilor, timp de 4 ani.
„În acel interval, populaţia românească a Clujului a scăzut de la peste 55.000 de locuitori, la doar 11.000, ei fiin forţaţi să ia calea exilului, la fel cum au făcut instituţiile publice”, a amintit primarul Emil Boc.
Slujba de pomenire a oştenilor români care s-au jertfit pentru eliberarea acestui pământ fost oficiată de către PS Vasile Someşanul.
La finalul discursului său, prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, i-a oferit o diplomă cu caracter simbolic generalului Constantin Mancaş în semn de recunoştinţă pentru efortul depus pentru protejarea teritoriului românesc.
La eveniment au mai participat viceprimarul Gheorghe Şurubaru, şeful Jandarmeriei locale, col. Florinel Budian, şeful Inspectoratului de Poliţie din Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, senatorul Alexandru Cordoş, directorul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”, comisarul Stoica Laurenţiu, alături de directorul adjunct, comisarul Rusu Gabriel, preşedintele Asociaţiei Culturale „Avram Iancu”, Victor Bercea, consilierii judeţeni Rareş Rusu şi Ioan Petran şi consilierii locali Ioana Borza, Ovidiu Chifor, Muresan Adrian, Mureşan Anca şi Mirel Ţăgorean, preşedintele OF PDL, Mihaela Suciu, reprezentanţi ai veteranilor de război din cadrul MAI şi MApN.