Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, solicită public Primăriei Cluj-Napoca, personal domnului primar Emil Boc, să dispună reabilitarea drumului de acces spre staţia de epurare a municipiului.
Este vorba despre strada Grigore Ignat, de la pod spre B-dul Muncii, în lungime de aproximativ 1,5 km, care asigură accesul spre Parcul Industrial TETAROM II, dar şi spre cea mai modernă staţie de epurare din ţară, obiective economice unde lucrează aproximativ 3000 de oameni.
„Revin, de data aceasta public, cu această solicitare deoarece este vorba despre accesul la un obiectiv important al judeţului, ale cărui lucrări de modernizare s-au ridicat la 36 de milioane de euro. Este păcat ca strada aceasta să rămână la stadiul actual, similar unui drum forestier, în condiţiile în care aici lucrează câteva zeci de persoane, iar transportul lor la şi de la locul de muncă se desfăşoară extrem de greu. Pe de altă parte, reabilitarea acestui drum ar facilita accesul muncitorilor de la Emerson care locuiesc în zona Someşeni, dar şi o legătură mai bună cu Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj. Sper că, în virtutea recentelor bune colaborări dintre instituţiile noastre, domnul primar va da curs acestei solicitări şi va dispune reabilitarea acestei străzi”, a declarat Horea Uioreanu.