O regie din subordinea Consiliului Judeţean Cluj a “renunţat” la 1 milion de lei pentru ca Dragnea să taie pamblica la pista aeroportului din Cluj

de admin

Vicepremierul Liviu Dragnea, alături de co-preşedintele USL, Crin Antonescu şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, au tăiat recent pamblica inaugurală a noii piste de la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj, în lungime de 2100 m.

Problema administraţiei judeţene a fost că nu avea banii necesari pentru finalizarea pistei, aşa că USL a făcut presiune pe directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj, Liviu Bota, pentru ca regia să “doneze” suma de 1 milion de lei.

“Am văzut cum se reîntregeşte bugetul RAADPP cu peste 1 milion de lei, puşi la dispoziţie pentru a tăia Dragnea pamblica la aeroport, pentru plata lucrărilor efectuate. Factura a fost plătită de RAADPP pentru că au promis bani de la Bucureşti, însă aş dori să întreb acum: unde sunt banii?”, a declarat astăzi consilierul judeţean Steluţa Racolţa.

Liviu Bota făcea asemenea “cadouri” pentru Consiliul Judeţean deşi la începutul lunii iunie i-a expirat mandatul la conducerea Regiei, el fiind reconfirmat în funcţie abia acum.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.