În 30.11.2013, ora 06:55, pe DN1 E60, pe raza comunei Gilău, un tânăr de 28 ani, în timp ce conducea un autovehicul din direcţia Cluj-Napoca spre Huedin, nu a redus și adaptat viteza de deplasare și nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga, a pătruns în parcarea unui imobil unde a acroșat un bărbat de 49 ani, în calitate de pieton, pe care l-a proiectat sub o autoutilitară, ce staționa regulamentar în aceeași parcare.
Autoturismul pierdut de sub control a intrat de asemenea în coliziune cu o altă autoutilitară și cu un autotractor marca DAF, ambele autocamioane aflându-se regulamentar în staționare, în parcarea imobilului.
Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului şi avarierea a patru autovehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 50.200 lei.
În intervalul orar 06:55-08:30, pe durata efectuării cercetării la fața locului, traficul rutier pe DN1 E60, la km. 491+584 m, pe raza com. Gilău, s-a desfăşurat în condiții normale.
Cu ocazia cercetării locului faptei, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului ar fi tânărul de de 28 ani care a încălcat regula de circulaţie privind “neasigurare la schimbarea direcției de mers”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 108, alin. 1, lit. a, pct. 6 din OUG 195/2002/republicată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “ucidere din culpă” și “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, tânărul fiind cercetat în stare de reținere.