Opoziţia ucraineană susţine că Viktor Ianukovici pregăteşte aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală

de clujazi

Opoziţia ucraineană a afirmat, sâmbătă, că preşedintele Viktor Ianukovici, la presiunea tot mai mare a străzii după o vizită cu o zi înainte în Rusia, intenţionează să semneze în viitorul apropiat un acord de aderare a Ucrainei la Uniunea Vamală, iniţiată de Moscova.

“Potrivit informaţiilor noastre, proiectul unui acord privind parteneriatul strategic (cu Rusia, n.red.) este pregătit, el a fost parafat, dar Ianukovici nu a îndrăznit să îl semneze”, a declarat unul dintre liderii opoziţiei, Arseni Iaţeniuk, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev, scrie Mediafax.

“El intenţionează să facă acest lucru la 17 decembrie” la Moscova, unde este prevăzută în ziua respectivă o reuniune a comisiei interstatale ruso-ucrainene, a afirmat Iaţeniuk, potrivit căruia documentul prevede tocmai aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.