Consilierii judeţeni au aprobat astăzi, cu 27 voturi „pentru”, vânzarea spaţiilor deţinute în patrmoniul Consiliului Judeţean Cluj cu destinaţia de cabinete medicale, către medici.
La şedinţa anterioară, proiectul nu a fost aprobat din cauză că propunerea a fost introdusă pe ordinea de zi fără ca în prealabil consilierilor judeţeni să li se permită studierea acesteia.
Hotărârea de astăzi vitzează următoarele imobile: Grigore Alexandrescu nr.5, Victor Babeş nr.1, Galaxiei nr.13, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 49, Traian Vuia nr.26, Fântânele nr.3, Băiţa nr.9, Padin nr.20, Horea nr.40. Pot face obiectul vânzării numai spaţiile medicale şi terenurile aferente acestora, a căror situaţie juridică este clarificată.
Preţul de vânzare al spaţiului medical şi al terenului aferent se stabileşte în momentul vânzării, în urma unei negocieri directe între cumpărător şi Comisie şi nu poate fi mai mic decât preţul de vânzare din raportul de evaluare întocmit de evaluatorul selectat prin licitaţie publică.
Raportul va evidenţia şi valoarea investiţiilor efectuate de către solicitant, pe bază de acte justificative. Valoarea investiţiilor efectuate se poate deduce numai dacă acestea au fost realizate cu acordul proprietarului şi nu poate depăşi jumătate din preţul stabilit în raportul de evaluare.
Taxa de participare la licitaţie în cuatum de 500 lei.
Anunţul de vânzare se publică în unul sau mai multe cotidiene locale şi naţionale, de largă circulaţie, şi se afişează la sediul Consiliului Judeţean Cluj, cu cel puţin 15 zile înainte de data organizării licitaţiei.
În cazul în care imobilele se vor vinde în mod liber, preţul de vânzare nu poate fi mai mic decât cel oferit titularilor dreptului de preemţiune.