Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au dispus în acest an condamnarea publicistului Gheorghe Stanca la un an de închisoare cu suspendare pentru plagiat. În 2010, Stanca a fost trimis în judecată de procurori pentru că şi-a însuşit traducerea cărţii „Jurnal”, scrise de Lev Tolstoi, publicată de cotidianul Adevărul sub titlul „Memorii”. Judecătorii au constat că Stanca a modificat începutul lucrării şi fiecare început de capitol pentru a ascunde plagiatul.
Instanţa a dispus şi confiscarea a peste 1.000 de volume şi l-a obligat pe Gheorghe Stanca la plata unor daune în valoare de 100.000 euro. Citiţi mai jos şi ce se întâmplă în „cazul Ponta”, cel mai cunoscut caz de plagiat din România.
Curtea de Apel Bucureşti a respins pe 11 noiembrie apelul formulat de Gheorghe Stanca faţă de sentinţa de condamnare dată în 2011 de Tribunalul Bucureşti. Astfel, judecătorii au menţinut condamnarea la un an de închisoare cu suspendare a scriitorului. Sentinţa mai poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă.
Cel mai celebru plagiat din România: Curtea Supremă decide în ianuarie pe plagiatul lui Ponta
Pe 20 ianuarie, judecătorii Curţii Supreme vor decide dacă procurorii vor ancheta plagiatul de care este acuzat premierul Victor Ponta. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului a fost contestată de către Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru la instanţa supremă, aceasta fiind şi ultima cale de atac faţă de rezoluţia procurorilor.