ClujAzi

Fii informat!

Aplicație smartphone pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă

Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Daniel Don, anunță demararea unor serii de programe îndreptate către tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă.

“Tinerii reprezintă numărul cel mai mare de persoane aflate în cutarea locurilor de muncă, atât în Uniunea Europeană, cât și în SUA sau Japonia, ca să nu amintim de Spania sau Italia. Din câte știți, pentru partea programatică 2014-2020, tinerii vor reprezenta un grup țintă foarte important pentru toate proiectele care se vor realiza. Vrem ca startul să vină mai repede, să începem deja pregătirile pentru a putea accesa fonduri consistente pentru 2014-2020″, a declarat dânsul, ieri, în cadrul unei conferințe de presă.

În acest sens, pe lângă prezentarea funcționarului electronic, care a fost premiat săptămâna trecută, la Sinaia, și oferit drept exemplu de bună practică la nivel național, urmând să fie aplicat și în restul județelor din țară, AJOFM Cluj intenționează să dezvolte o aplicație smartphone pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă.

„Așa încercăm să-i apropiem pe tineri mai mult de noi”, a menționat Daniel Don.

Tot pentru tineri urmează ca în perioada următoare să fie inițiată în parteneriat cu universitățile clujene, o serie de acțiuni pentru conștientizarea efectelor muncii la negru, care afectează în special studenții veniți la Cluj.