După ce în urmă cu câteva săptămâni medicii de la Spitalul CFR au făcut un protest faţă de faptul că Spitalul urmează a fi închis pe motiv că nu primesc bani necesari unei renovări, sentaorul clujean Alin Tişe cere parlamentarilor USL să protesteze faţă de închiderea spitalului.
“După ce USL în mod ipocrit a fost la un pas de disperare politică atunci când spitalul din Mociu nu a mai fost finanţat, acum, în stilul mincinos şi ipocrit fug de răspundere. Ei lăsă spitalul CFR din Cluj-Napoca fără finanţare, ceea ce va duce la închidere acestuia, dar nu-şi asumă decizia. La fel ca în cazul celor 60 de lei suplimentaţi la pensie dar cu jecmănirea întregii populaţii prin introducerea a 35 de taxe şi a scumpirii combustibilului. Deci, se dă cu o mână şi se ia cu zece, în stilul comunist patentat de PSD şi PNL.
Alin Tişe a declarat că solicită parlamentarilor USL să protesteze şi să lupte pentru finanţarea acestui spital, aşa cum au făcut-o în cazul spitalului din localitatea Mociu pe care nici acum nu l-au redeschis aşa cum au promis!
De asemenea, solicit demisia de urgenţă a ministrului sănătății precum si demisia tuturor parlamentarilor de Cluj de la USL care au promis ca ei niciodată nu vor lăsa spitalele sa se închidă” a declarat senatorul clujean, Alin Tişe.