Sute de clujeni au fost prezenţi, sâmbătă, la un marş pentru reinstaurarea monarhiei în România. Aceştia s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.
Pe traseul acţiunii au scandat “Regele Mihai”, “Regele şi patria”, “România colţ de Rai, doar cu Regele Mihai”.
„Cerem Parlamentului să formeze o Adunare Constituantă care să voteze un proiect de Constituţie monarhică. Istoria ne-a dovedit că cea mai bună perioadă a României a fost cea a monarhiei constituţionale. Numai cu un regim monarhic reinstaurat, România copiilor noştri are şansa să poată fi guvernată pe principiile dreptăţii şi echităţii”, a declarat preşedintele Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) Cluj, Mircea Miron.
Artişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca au intonat Imnul Regal, la încheierea manifestării, după care au fost lansate 1.000 de baloane roşii, galbene şi albastre pentru Casa Regală a României.