Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj împreună cu instituţiile co-organizatoare ale Olimpiadei Naţionale de Fizică 2014 s-au reunit în calitate de gazde, astăzi, 6 aprilie 2014, la ora 17,00 în cadrul festivităţii de deschidere a olimpiadei pentru a ura în acelaşi timp „bun venit” şi „succes” tuturor elevilor participanţi.
Peste 600 de elevi olimpici la Fizică, din ţară, dar şi din Basarabia, au ajuns în ultimele două zile la Cluj-Napoca cu ocazia Olimpiadei Naţionale de Fizică.
Valentin Claudiu Cuibus, inspector şcolar general, a făcut oficiile de gazdă, amintind audienţei momentul excepţional al celei de-a 50-a ediţii a Olimpiadei Naţionale de Fizică sub semnul căruia a început această olimpiadă, urându-le totodată elevilor şedere plăcută la Cluj-Napoca şi mult succes.
Din partea instituţiilor organizatoare au fost prezenţi prefectul Gheorghe Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, iar pentru a transmite mesajul primarului municipiului Cluj-Napoca, directorul Ovidiu Câmpean. De asemenea, Olimpiada Naţională de Fizică 2014 se bucură de prezenţa onorantă a academicianului Emil Burzo, preşedinte de onoare al olimpiadei şi de alte personalităţi ale fizicii precum prof. univ. dr. Florea Uliu, preşedintele comisiei olimpiadei, şi decanul Facultăţii de Fizică din cadrul UBB Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Aurel Pop. Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca este partenerul activ al Olimpiadei Naţionale de Fizică 2014 şi a fost reprezentată de prorectorul Nagy Ladislau. Din partea Ministerului Educaţiei Naţionale este prezent la Cluj pe parcursul Olimpiadei Naţionale de Fizică, inspectorul general Sorin Trocaru.
Un moment aparte al festivităţii a fost acela al înmânării, de către reprezentantul delegaţiei din Basarabia, inspectorului şcolar general, Valentin Claudiu Cuibus, a unei carpete cu portretul lui Ştefan cel Mare, ca semn al românităţii comune.
Probele Olimpiadei Naţionale de Fizică 2014 se desfăşoară în perioada 7-10 aprilie 2014, iar festivitatea de închidere va avea loc în data de 11 aprilie, ora 09,00 la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca.