Prima Conferința națională a furnizorilor de formare profesională din România va avea loc la Cluj-Napoca, pe tema calităţii în serviciile de formare, evenimentul fiind organizat de Asociaţia Patronală a Furnizorilor de Formare Profesională, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană câştigat de RSC Consulting pe axa prioritară „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere“.
În vara anului trecut au fost alocaţi 18 milioane de euro la nivelul României de către POSDRU, bani rămaşi necheltuiţi din exerciţiul bugetar 2007-2013. Pentru că ghidurile solicitanţilor au prevăzut ca suma maximă ce poate fi accesată de o organizaţie să fie de 1 milion de euro, puteau fi accesate doar 18 proiecte. Din totalul acestora, doar 5 au fost aprobate în întreaga ţară, dintre care unul de la Cluj. “Şi pentru noi a fost o mare suprză după etapa de evaluare, pentru că suntem cinci proiecte pe toată România,npe domeniul 1.4, iar unul din cele cinci proiecte este în Cluj, al Asociaţiei Patronale a Furniorilor de Formare Profesională”, a declarat directorul RSC Consulting, Steluţa Racolţa.
Finanţarea câştigată va fi direcţionată spre creşterea calităţii serviciilor de formare profesională într-o economie bazată pe cunoaştere, prin implementarea unui sistem de asigurare a calităţii în formarea profesională şi promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii în sprijinul unei creşteri economice inteligente, implementarea unui sistem de asigurare a calităţii, informarea profesională la nivelul furnizorilor de formare profesională în contextul întocmirii Cadrului Naţional al Calităţii, respectiv dezvoltarea conceptului de învăţare pe tot parcursul vieţii prin măsuri integrate care să sprijine formarea profesională.
Până în septembrie 2015, patru furnizori de formare profesională: RSC Consulting, Fiatest, , Arini şi EuroTraining Solution, se vor preocupa de asigurarea dezvoltării de personal calificat în privinţa unor ocupaţii din sfera calităţii: consultant sistem calitate, specialist calitate, evaluator de formare profesională, auditul calităţii, manager îmbunătăţiri procese, evaluator de furnizori de formare, manager al sistemului de managemental calităţii, specialist în sistemul calităţii.
În total, un număr de 45 furnizori autorizaţi de formare profesională din toată ţara urmează să fie asistaţi pentru calitate în faza de implementare, aceştia având posibilitatea de a-şi delega 350 de angajaţi pentru formare în domeniile amintite mai sus.
O parte din partenerii proiectului vor elabora şi instrumente de evaluare a calităţii pentru meserii precum cele de electrician, expert în auditul calităţii şi jonctor, aceasta din urmă fiind necesară implementării Agendei Digitale a României, asumată în cadrul Uniunii Europene.
“Toţi ne lamentăm de incapacitatea sistemului de învăţământ românesc de a scoate oameni pregătiţi pentru profesiile cerute de piaţă. Ai o industrie, dintre cele mai mari, a telecomunicaţiei, care are nevoie de o armată de jonctori, care acum lucrează fără calificare. Spaţiul lipsă este ocupat de asociaţiile de formare profesională, care asigură formare profesională continuă. Există foarte multă nereglementare în ceea ce priveşte calitatea serviciilor de formare profesională continuă. Nu există reguli asumate de industrie”, a declarat Andrei Hocan, reprezentantul companiei Fiatest.
Jumătate de an partenerii din cadrul proiectului european vor munci la elaborarea manualului calităţii pentru furnizorii de formare profesională. Autoritatea Naţională pentru Calificări elaborează în această perioadă norme metodoleogice de calitate în formare profesională, însă RSC Consulting se menţine cu un pas înainte pentru că acest proiect ştie deja ce să facă pentru a ajunge la un rezultat pozitiv, în timp ce autoritatea încă elaborează ceea ce ar trebui să fie făcut.
Pentru a dobândi o cât mai vastă experienţă în domeniul asigurării calităţii, echipa de implementare va efectua două vizite la organizaţii similare din Europa pentru schimb de bune practici.
“Una din activităţile proiectului este elaborarea criteriilor de selecţie a furnizorilor, dar aceştia esenţial este să-şi dorească să facă acest pas. Noi, RSC Consulting, vom lucra aproape jumătate de an cu partenerii la elaborarea manualului de instrumente ale calităţii şi nu credem că va fi uşor să se deschidă uşa furnizorului de formare şi să fie disponibil cineva să stea în casă o lună de zile, poate chiar mai mult pentru a implementa rigorile calităţii în furnizarea de formare profesională continuă”, a adăugat Steluţa Racolţa.
Totodată, Asociaţia Patronală a Furnizorilor de Formare Profesională se angajează să construiască o platformă online inteligentă în care să fie cuprinşi furnizorii de formare profesională din România.