Sâmbătă seara, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, unde s-a deschis o expoziție de gravuri ale lui Rembrandt, Kelemen Hunor, viceprim-ministru și ministrul Culturii, a subliniat necesitatea sprijinului pentru instituțiile culturale și creatorii de valori artistice. În alocuțiunea rostită cu acest prilej, titularul portofoliului Culturii a adus mulțumiri reprezentanților administrației publice locale și celei județene, pentru că au adus la Cluj-Napoca această expoziție de o valoare incomparabilă.
„Poate că într-o viață de om, o singură dată vine Rembrandt la Cluj. Este o uriașă oportunitate pentru acest oraș al comorilor și tocmai de aceea consider deosebit de important faptul că administrația publică locală și cea județeană s-au implicat în organizarea expoziției. Acest lucru este important și dintr-un alt punct de vedere – anume, pentru că în viitor se va decide care dintre orașele României va câștiga titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. În numele Ministerului Culturii, promit jurizarea obiectivă a candidaturilor, va fi o competiție și ea va fi câștigată de orașul care va veni cu cea mai convingătoare ofertă pe plan cultural. În același timp, consider un mesaj important faptul că expoziția gravurilor lui Rembrandt poate fi văzută întâia oară la Cluj. Acest lucru dovedește o atenție sporită din partea autorităților locale. Eu consider, în continuare, că este de datoria administrațiilor publice locale să sprijine procesul de creație, munca creatorilor de valori”, a spus Kelemen Hunor, viceprim-ministru și ministru al Culturii, la deschiderea expoziției.
La expoziția de gravuri ale lui Rembrandt au fost prezenți și au rostit alocuțiuni Matthijs van Bonzel, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, Gheorghe Vușcan, prefectul județului Cluj, Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, vice-primarul Horváth Anna, Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, precum și Thomas Emmerling, partenerul olandez al expoziției, colaborator al Fundației Euro Art.
Rembrandt a fost unul dintre cei mai geniali creatori din istoria artei universale. Din creația sa, au rămas posterității aproape 600 de picturi, 300 de gravuri și 2000 de desene. Gravurile expuse la Cluj-Napoca provin dintr-o colecție privată. În 1865, Biblioteca Națională a Franței l-a însărcinat pe Amand Durand cu restaurarea plăcilor gravurilor lui Rembrandt. Restauratorul francez a realizat câte șapte copii ale fiecărei gravuri ale artistului olandez. La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca poate fi admirată una dintre seriile realizate atunci – în total, 273 de gravuri. Expoziția se va desfășura în două serii. În perioada 12 aprilie – 10 mai, vor fi expuse autoportretele lui Rembrandt și ilustrațiile pe teme biblice, iar între 12 mai și 8 iunie vor fi expuse alte portrete și gravuri pe alte teme.