Vicepreşedintele PDL, Alin Tişe, atrage atenţia premierului Victor Ponta şi adjuncţilor dânsului, că sunt miniştri, nu simpli cetățeni angajați în campanie electorală.
„Ei au alt tip de angajament, în virtutea mandatului dat de români. Au obligația morală să fie alături de cetatenii aflați în dificultate, din cauza intemperiilor care au lovit multe zone din țară. Dacă nu putem vorbi despre responsabilitate ar trebui, cel puțin, să fie vorba despre empatie, de a fi alături de oamenii care privesc în jur disperați, aşteptând, dacă nu soluții, măcar o îmbărbătare. Reacția la problemele celor loviți de intemperii nu se poate rezuma la o plimbare cu barca, în campanie cu Dragnea, Oprea și alții asemenea. Înseamnă responsabilitate și maturitate politică, la care PSD demonstrează că e veșnic repetent. Este inadmisibl ca premierul să afle abia azi de inundații. În aceeași situație penibilă se află și ministrul Administrației și Internelor care este, la rândul său, depășit total de situație”, declară ministrul Internelor din guvernul alternativă al PDL.