ClujAzi

Fii informat!

Kiat are termen până în 18 mai pentru a recupera întârzierile la reabilitarea drumurilor judeţene, altfel CJ reziliază contractul

Consilierii judeţeni au aprobat, astăzi, delegarea preşedintelui CJ, Horea Uioreanu, pentru rezilierea contractului de reabilitare a 600 kilometri de drumuri judeţene, în cazul în care asocierea nu reuşeşte să reintre în graficul de execuţie a lucrărilor până în 18 mai.

Rezilierea contractului cu Asocierea Kiat Group Construct – Tehnic Asist – Damar Consult a fost propusă după stagnarea lucrărilor timp de aproape un an de zile.

“Au fost făcute anumite plăţi pentru lucrări, însă acolo a fost o licitaţie prin care se spunea că plăţile se fac în 365 de zile. Mă aşteptam ca firmele serioase să lucreze pe banii lor, iar noi să le decontăm lucrările. Sper să reziliem acel contract cu firma care nu a reuşit să facă ceea ce am sperat să se facă atunci când am semnat contractul pentru reabilitarea drumurilor judeţene”, a declarat consilierul PSD Remus Lăpuşan.

Potriviti consilierilor, această măsură este necesară în special pentru reabilitarea drumului de la Fizeşu Gherlii, zonă caracterizată drept “calamitată”, ca urmare a faptului că un tronson a rămas decopertat, obligându-i pe localnici să se înece în praf, iar pe şoferi să experimenteze un coşmar la volan.

Horea Uioreanu a adăugat astăzi că este puţin probabil ca firmele să recupereze întârzierile până la respectiva dată, din moment ce încă nu au intrat în frondul de lucru.

La finalul şedinţei anterioară de CJ, Horea Uioreanu a anunţat că a primit din partea constructorilor un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului, condiţionându-se doar acoperirea din partea Consiliului Judeţean a lucrărilor deja executate.