Sute de clujeni s-au adunat în această dimineaţă în faţa monumentului Glorie Ostaşului Român, pentru a omagia sacrificiul înaintaşilor pentru Independenţa României. Tot cu acest prilej a fost pomenită şi Ziua Europei.
Ceremonia a început printr-o slujbă religioasă oficiată de PS Vasile Someşanul.
Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat ministrul Aurelia Cristea, europarlamentarii Corina Creţu şi Monica Macovei, senatorii Alin Tişe, Alexandru Cordoş şi Laszlo Attila, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan şi Ioan Oleleu, prezidenţiabilul PDL, Cătălin Predoiu, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consilieri locali şi judeţeni, veterani de război şi reprezentanţi ai MApN şi MAI.
Prefectul Gheorghe Vuşcan a transmis cu acest prilej un mesaj din partea premierului Victor Ponta: „La 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, făcea o declaraţie istorică, prin care propunea un stat de colaborare între Franţa şi Germania, iar declaraţia sa a dus la un val de reconcilieri europene. Uniunea Europeană din care România face parte astăzi cu mândrie, nu este doar o construcţie instituţională, este înainte de orice un spaţiu al valorilor, al libertăţii, toleranţei, unite de ataşamentul faţă de democraţie. În momentul în care se fac auziţi euroscepticii, trebuie să ne amintim de sacrificiul făcut de părinţii noştri (…) Astăzi, România sărbătoreşte Ziua Independenţei. La 9 mai 1877, adunarea deputaţilor de pe Kogălniceanu, votarea în Paralment a declaraţiei, promulgarea ei de Carol I, sacrificiul soldaţilor români precum şi efortul susţinut al înaintaşilor noştri au dus la recunoaşterea independenţei României de către toate statele europene. Se împlinesc 137 de ani de când ţara noastră şi-a afirmat un parcurs propriu, şi se împlinesc 64 de ani de când statele europene şi-au dat mâna într-un proiect comun, în care se exprimă ataşamentul faţă de solidaritate, demnitate şi bunăstare în diversitate”.